marți, 23 septembrie 2014

Fundaţia Humanitas - Aqua Forte


Cele 5 vârste ale Casei Lovinescu




Blocul din Bdul. Elisabeta 95 (actualmente Kogălniceanu 49) a fost construit prin credit acordat profesorilor cu venituri mici din Bucureşti de către Casa Corpului Didactic, în 1938. Era o „locuinţă ieftină“ (dat fiind că era colectivă — „la bloc“), cu creditul rambursabil în rate. Arhitectul, Eugen Botez, pesemne angajat permanent al Casei Corpului Didactic, era un proaspăt absolvent al Şcolii de Arhitectură.

Vîrsta I (1938 – 1943)

Începe cu mutarea lui E. Lovinescu în noua locuinţă, în toamna lui 1938. La 30 octombrie 1938 are loc prima şedinţă a Cenaclului Sburătorul în noua casă.
(Şedinţele Sburătorului începînd din 1919 — Eugen Lovinescu avea 38 de ani — în str. Câmpineanu nr. 40, unde criticul stătea cu chirie, apoi, din 1936, pe aceeaşi stradă la nr. 31).
„Vîrsta I“ sfîrşeşte cu moartea criticului la 16 iulie 1943. Aproape că nu a existat scriitor interbelic, fie el important sau mărunt, care să nu fi trecut pe la Cenaclul Sburătorul.

Vîrsta a II-a (1943 – 1947)

Începe cu mutarea Monicăi Lovinescu şi a mamei sale (părinţii Monicăi Lovinescu se despărţiseră la începutul deceniului 4) în Bd. Elisabeta 95 (stătuseră pînă atunci în strada Wilson nr. 15, ulterior Oneşti, actuală Dem. I. Dobrescu), la 3 noiembrie 1943.
La 25 februarie 1946 se constituie cercul „Prietenii lui E. Lovinescu“ (cca. 130 de persoane), iar la 2 iunie 1946 se redeschide Cenaclul Sburătorul, preşedinte Pompiliu Constantinescu, Monica Lovinescu fiind „secretar general“ (are 23 de ani).
La 27 octombrie 1946 se dezveleşte placa comemorativă, care se află şi astăzi pe faţada clădirii.
La sfîrşitul lui 1946, Cenaclul încetează, începînd deja să deranjeze prin orientarea sa estetică. În scurtă vreme, E. Lovinescu va fi declarat „spirit decadent“ şi „valet al imperialismului şi al capitalismului“ (Crohmălniceanu, Tertulian).
Vîrsta a II-a se încheie prin „fuga“ Monicăi Lovinescu la Paris.
Vîrsta a III-a (1947 – 1958)
În apartamentul din Elisabeta 95 rămîne mama Monicăi Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. La 12 ianuarie 1950, apartamentul este confiscat de către statul comunist şi percheziţionat de Securitate. Biblioteca lui Lovinescu este arsă în curtea interioară a imobilului şi manuscrisele sînt confiscate. Doamnei Bălăcioiu-Lovinescu (profesoară de franceză) i se lasă o singură cameră (în Jurnalul Monicăi Lovinescu de la Paris ea devine „camera mamei“).
La 23 mai 1958, la vîrsta de 71 de ani, mama Monicăi Lovinescu este arestată pentru „subminarea ordinei de stat“ şi condamnată la 18 ani de închisoare. I se cere, în schimbul eliberării, să-şi convingă fiica să devină colaborator al Securităţii. Moare în închisoare, de hidropizie, refuzîndu-i-se medicamentele, la 7 iunie 1960.

Vîrsta a IV-a (1958 – 2000)
Începe cu momentul în care, în 14 aprilie 1959, la aproape un an de la arestarea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, şi la cinci zile după respingerea definitivă a recursului acesteia, în apartamentul din Elisabeta 95, se mută procurorul militar Ioan Nistor ( care va juca rolul de procuror secund în „procesul lui Ceauşescu“). Timp de 42 de ani, orice amintire legată de E. Lovinescu, de familia sa şi de Cenaclul Sburătorul dispare cu desăvîrşire. Din vechiul sediu al Cenaclului nu mai rămîne nici măcar un singur obiect. În 1990, cînd Monica Lovinescu s-a întors în România pe urmele adolescenţei sale, a sunat la uşa apartamentului, cerînd permisiunea să intre pentru 5 minute (A fost întîmpinată, Ioan Nistor lipsind din Bucureşti în acel moment, de o rudă a acestuia). În Jur­nalul ei relatează că lucrul care, intrînd, a izbit-o cel mai mult a fost absenţa oricărei cărţi dintr-o casă ai cărei pereţi fuseseră cîndva ticsiţi cu mii de volume. În 1998, Monica Lovinescu redobîndeşte apartamentul în urma unui proces de repunere în proprietate. Doi ani de zile au durat diligenţele pe lîngă Primăria capitalei, pentru obţinerea unei locuinţe pe care fostul locatar urma să o accepte în vederea eliberării apartamentului Lovinescu. În timp ce ultimul locatar din familia Lovinescu murise în închisoare prin neacordarea celui mai elementar tratament medical, Ioan Nistor a pus printre condiţiile acceptării noii locuinţe, o „distanţă convenabilă faţă de Spitalul Militar“ şi proximitatea staţiei de metrou. Apartamentul de schimb a fost obţinut cu greu prin intervenţia finală a preşedintelui de atunci al României, Emil Constantinescu.
„Vîrsta a IV-a“ se încheie cu momentul în care, eliberat, apartamentul a fost donat de către Monica Lovinescu Fundaţiei Humanitas-Aqua Forte.

Vîrsta a V-a (2000 – 2004 )

Este perioada în care apartamentul a fost igienizat şi apoi reamenajat potrivit unui proiect conceput de arhitect Gabriela Tabacu, conferenţiar la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti. Costurile întregii operaţii s-au ridicat la suma de 800 milioane de lei, provenind din donaţii ale Editurii Humanitas către Fundaţia Humanitas–Aqua Forte, din drepturile de autor ale Monicăi Lovinescu şi Virgil Ierunca şi din premiul „Cartea anului“ acordat de “România Literară”pentru Jurnal 1990–1994, de Monica Lovinescu.
Apartamentul din Bdul. Elisabeta 95 (astăzi Kogălniceanu 49), în noua sa formulă de amenajare, nu este un muzeu, nu este o casă memorială. El îşi începe o nouă viaţă, urmărind trei proiecte culturale:
1. ‑Reluarea tradiţiei de cenaclu literar, cu ajutorul cîtorva profesori de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, replică peste timp a Cenaclului Sburătorul.
2. Centrul de Studii Noica, în cadrul căruia se vor acorda în fiecare an burse pentru studiul aprofundat al operei lui Noica. Rezultatele acestor cercetări vor fi publicate în revista anuală Caietele Noica.
3. Societatea Română de Fenomenologie şi revista Studia Phaenomenologica, publicaţie internaţională aflată deja la al patrulea an de apariţie şi care cuprinde articole semnate de cele mai cunoscute nume ale fenomenologiei contemporane.